Oraşul(1)

partea întâi

Rhaja părăsi grămăjoarele de cazemate înşiruite perete în perete de-a lungul potecilor rectangulare,unele mai mari, altele mai mici, dar inevitabil geometrice, lipsite de geamuri, de strălucire, uneori chiar şi de viaţă. Nimeni nu mai ştie câte sunt locuite, câte pustii. După valul de ciumă ce măturase suburbiile multe dintre ele rămăseseră fără stăpâni. Asfaltul şoselelor, al marilor autostrăzi de odinioară, fusese acoperit şi el de un praf roşcat adus de numeroasele furtuni de nisip, copiii monstruoşi ai unor teritorii din ce în ce mai aride.

Însă Oraşul se înălţa încă falnic, cu furie şi încăpăţânare, ca o fata morgana, în mijlocul câmpiei moarte, cu învelişul său de sticlă strălucind în soare. Acolo existau încă ferestre, muzică, apă curgând din robinete şi lumini. Lumini chiar şi atunci când noaptea cădea ca un somn adânc, fără vise peste câmpiile întunecate. Rhaja se opri şi privi soarele. Lumina. Poate că asta le lipsea cel mai mult noaptea când se îngrămădeau lângă puţinele lumânări pe care le puteau găsi printre gunoaiele orăşenilor abandonate chiar în mijlocul cartierelor în care îşi duceau viaţa. Orăşenii! Tâmpiţii credeau că fac prin asta un act de caritate. De fapt chiar acele gunoaie expuse căldurii, fermentând, colcăind de viermi şi şobolani aduseseră peste capul lor ciuma.

Lumina. Uitase de când nu mai văzuse un bec aprins. Întreaga civilizaţie în care trăise, copil fiind, se întemeia pe lumină. Lumina care ne încălzeşte când e frig, care ne domoleşte teama când e întuneric, care ne prelungeşte ziua, viaţa. Îşi aminti ziua aceea când se luminase cerul, când ceva strălucise pe albastrul său mai puternic decât soarele. Aproape întreaga emisferă sudică fusese exterminată. Apoi pentru cealaltă jumătate de lume: praful, frigul, noaptea perpetuă.

Oamenii cu influenţă care se numărau şi ei printre rândurile supravieţuitorilor veniseră cu soluţii. Toate însă cu un grad moral extrem de redus. Însă ce ar mai fi avut de căutat morala într-o lume sfâşiată? În cele din urmă oraşele fuseseră transformate în sere imense cu habitat artificial, în sere de oameni, captând orice urmă slabă de radiaţie luminoasă dar care în aceste condiţii puteau susţine doar un număr limitat de locuitori.

A urmat exilul. Mii de surghiuniţi scurgându-se în şiruri ca nişte lacrimi pe dealurile pustii şi înnegrite. S-au stabilit la periferiile oraşelor construindu-şi locuinţe de piatră, fără ferestre(căci ce lumină să intre prin ele?)fără uşi, cu acces subteran, cât mai bine izolate pentru a supravieţui iernii fără zăpadă ce părea să nu mai plece. Au trăit ani de-a rândul din resturile faunei, şobolani şi insecte, până când soarele roşu la început, apoi din ce în ce mai galben s-a îndurat de lume şi a rispit praful. Vânătoarea, agricultura în primele ei forme, epoca de piatră modernă(ciudată alăturare de cuvinte) s-au strecurat în societăţile colierelor de megaliţi ce împrejmuiau oraşele.

Rhaja se trezi din visare, se sustrase din vortexul amintirilor. Era la marginea coloniei. De aici începea zona tampon care îi despărţea de oraş: fostele terenuri agricole, acum sălbatice, cu o iarbă măruntă şi tăioasă popular numită pernej, singura capabilă să crească în condiţii atât de neprielnice. Căldura îl făcuse să transpire. Îşi şterse broboanele de sudoare de pe frunte şi scrută depărtările. Diamantul uriaş stăpânea pământul plat. Peisajul era atât de ireal încât părea rodul imaginaţiei unui pictor suprarealist. Rhaja păşi cu tălpile goale pe iarba uscată încă din picioare. Îi simţi înţepăturile pe picior, dar nu şi în talpă acolo unde bătături întărite ca o carapace de ţestoasă îl apărau de terenul ostil. Înainta lipsit de repere imediate, acelaşi smoc de iarbă, aceiaşi paşi, pe cer acelaşi nor ce părea că îl însoţeşte, mereu în dreptul zenitului. Doar Oraşul creştea din ce în ce mai mult ca privit printr-un binoclu.

Rhaja ajunse la porţile vestice ale oraşului tocmai când garda se schimba. Văzu soldaţii al căror echipament le dădea o aură de fiinţe străine mişunând în jurul porţilor de sticlă incasantă. Se apropie scuturându-şi de praf hainele ferfeniţite. Deîndată ce trecu perimetrul de siguranţă se declanşă alarma. Zeci de ochi metalici şi goi cu gloanţe înfundate în orbite se îndreptară spre el ca atraşi de un magnet.

VA URMA

Where to?