Enough!

Pentru un suflet josnic nu există plăcere mai mare decât aceea de a-şi umili rivalul în public. Poporul român a devenit un rival. Un rival al celor care cred că ne conduc şi care ne urăsc din cauză că mulţi dintre noi am îndrăznit să îi contestăm, că am avut “impertinenţa” să le relevăm incompetenţa, corupţia, turpitudinile, îngustimea minţii şi întunericul interior.

Asta după ce i-am votat şi implicit i-am încredinţat cu o sumă de speranţe, nu prea multe, decente şi lipsite de fantezii, atâtea cât să duci o viaţă NORMALĂ. Asta e DATORIA lor. Şi a noastră ca cetăţeni să-i ajutăm.

Din partea statului modern, pe care grecii antici, nişte cretini, îl constituiau acum câteva mii de ani pentru a-şi proteja proprii cetăţeni vine azi o duhoare grea, de stârv, o putoare de dispreţ, care te faci să-ţi ţii mâna la nas de dimineaţa până seara.

Ar trebui ca politicienii să voteze o lege care să ne mai interzică să ne spălăm. Să ne bălăcim în mizeria noastră şi a altora până când vom deveni ceea ce se aşteaptă de la noi: nişte animale obediente şi respingătoare. Animalele nu au stimă de sine şi nici faţă de ceilalţi.

Atunci când fiecare dintre noi se simte umilit, chiar şi de propriul stat, are dreptul legitim să riposteze. Şi trebuie să o facă. Demnitatea e prima condiţie pentru a fi CETĂŢEAN. Dar acestea sunt cuvinte pierdute. Sau mai bine zis sensul lor s-a piedut căci cuvintele sunt încă aici, ca nişte schelete deshumate şi expuse vederii diverşilor gură cască.

Când unii sau alţii vor încerca să te desconsidere, să-ţi spună că şi tu eşti la fel de vinovat ca şi ei, să te atragă într-o complicitate murdară va trebui să cobori un pic în tine, să-ţi dai seama din ce material eşti făcut şi din acel punct să fii conştient că trebuie să mai spui din când în când că e de ajuns.

Animal farm

Băsescu e prea bun…

România e o ţară second hand pentru că numai o astfel de ţară se împrumută pentru pensii şi salarii. Cine a spus asta? Vreun jurnalist maliţios, rău intenţionat, care are ca unic scop distrugerea sistematică a încrederii cetăţenilor în propriul stat? Un muncitor care dă la lopată pe marginea drumului? Vreun ţăran(fără niciun sens depreciativ)?

Nu. A spus-o chiar preşedintele României, domnul Băsescu. Mă întreb până la orbita cărei planete din sistemul solar ar fi ajuns acelaşi domn Băsescu, dar nu preşedintele de acum, ci candidatul din campania trecută, atunci când ar fi sărit ca ars la auzul unor astfel de cuvinte? Cuvinte spuse inevitabil doar de oameni cu negru-n cerul gurii, venite doar de la cei care nu simt niciun pic româneşte, nişte brute cinice, lipsite de patriotism şi care n-au altă treaba decât să propovăduiască apocalipsa peste tot pe unde se duc. Care se încăpăţânează să nu observe nivelul extraordinar de progres la care accede România având ca unic mijlocitor pe unicul Preşedinte.

Domnul Băsescu are dreptate. El e prea bun pentru noi. E un zeu care doar printr-un capriciu al sorţii a fost exilat în această ţară second hand pentru a-şi ispăşi o pedeapsă neştiută dar cu siguranţă nemeritată.

Un conducător adevărat nu dezgroapă mizeria umană, după care nici nu trebuie să sape foarte mult, nu scoate în evidenţă trăsăturile murdare, josnice ale oamenilor pe care îi conduce pentru a-şi justifica propria neputinţă şi urâţenie interioară ci încearcă să caute, să scoată din ei acele calităţi care i-ar putea ridica deasupra condiţiei lor. Acele urme de demnitate umană care în ciuda tuturor realităţilor şi previziunilor i-ar putea determina să se autodepăşească.

Doar atât?