Go west, pet!

Cand lumina intalneste suprafata de separare a doua medii diferite sufera fenomenul de refractie, o abatere usoara de la directia initiala. La granita dintre Romania si Ungaria, pentru luminile vestului, refractia se transforma insa in reflexie.

De ce? Pentru ca Romania are toate proprietatile unei oglinzi. Smolita pe interior, neagra ca vidul primordial, haosul etern, indestructibil si nedefinit, fara constiinta, memorie sau morala ca apeiron-ul lui Anaximandru. Prin partenogeneza aceasta zeita a noptii l-a zamislit pe cel mai de seama om al ei, cel in care s-au scurs cele mai fetide seve ale acestui spatiu. Fiecare cuvant al lui, fiecare respiratie, e o insulta la adresa bunului simt, la adresa ratiunii, a demnitatii si in general o insulta la adresa a tot ceea ce reprezinta partea din oameni care te face inca sa traiesti printe ei.

Ce face o oglinda cand te rastesti la ea? Cand o injuri? Cand o ameninti? Cand o certi? Acelasi lucru. O oglinda poate doar sa arate cu degetul, pentru ca lumea ei nu exista, nu are consistenta, este doar imaginea simetrica a celei reale. Chiar si atunci cand se sparge intr-o puzderie de cioburi, niciun fragment ce a fost al ei nu-si pierde proprietatile.

Domnul Basescu e un ciob. Un ciob nu poate sa aiba demnitate. Demnitate poti sa ai atunci cand ai facut ceva notabil pentru altii, nu doar pentru propria persoana, demnitate poti sa ai atunci cand intre ceea ce gandesti, spui si faci se pune semnul congruentei, cand cei care te urmeaza o fac nu pentru ca se simt ca in Rai langa tine ci pentru ca au sentimentul ca asa e corect, ca acela e lucrul care trebuie facut.

Domnul Basescu se stropseste la ministrii Germaniei si Frantei care au afirmat clar ca nu doresc Romania in spatial Schengen. Cu demnitate!!! Care demnitate? Demnitatea milogului batand toate marile bulevarde europene, care iti sufla in mancare, care te calca pe picioare, care te agaseaza non-stop cu impertinenta lui de neam prost? Totusi nu cred ca domnul presedinte isi face vreo iluzie ca cele spuse de el vor avea un ecou in Uniunea Europeana. Stie si el asta. Filmul asta a fost regizat pentru romani. Dar a ajuns deja un serial. Si inca unul foarte prost. Unul in care domnul presedinte e intotdeauna personajul pozitiv si oricine ar fi antagonistii, acestia sunt prin deductie Raii, cei care incearca sa-l scalpeze pe eroul patriei.

Filmul asta a fost regizat pentru romani. Mi-ar placea sa cred asta. Dar sunt convins ca nu e asa. Domnului Basescu putin ii pasa de romani, de fapt, fata de cei mai multi dintre ei nutreste un profund si arzator dispret. Ce e si mai interesant e ca o face exact pentru modelul de cetatean pe care il promoveaza din vorbe, cel cinstit si corect, care isi plateste taxele si impozitele, adica pentru fraieri, in limbajul domniei sale. Atunci cand aperi infractori care iti mananca direct din stomac nu poti sa crezi altceva. Dar daca n-a fost facut pentru romani atunci pentru cine a regizat domnul Basescu aceasta capodopera? Pentru el insusi. De ce? Pentru ca a perceput aceasta scrisoare ca pe un afront personal si a simtit nevoia sa se justifice. Il doare pe el in cot ca n-a intrat Romania in spatial Schengem asta. Dar de ce a trebuit sa se intample chiar in timpul mandatului sau, de ce i se intampla toate lui? Criza, recesiunea, acum asta. Vechii greci numeau asta Ananke, inevitabilitatea, domnul Basescu o numeste mult mai pe romaneste.

Lui toate i se intampla, el trece prin anii sai de mandat ca un Demiurg, nimic nu-l atinge, nimic nu-l poate murdari, e un observator cand vine vorba de atributiile sale si jucator cand vine vorba de cele ale altora. Si totusi, sa stai in functia de presedinte al unui stat doar pentru a-ti testa reflexele e mult prea putin.

Asteptam, plictisiti deja, cu ochii aproape inchisi, episodul urmator…

Do not disturb

Idefix

Idefix e un câine.

Lui Idefix nu-i plac câinii care latră atunci când el tace. Lui Idefix nu-i plac câinii care tac atunci când el latră. Idefix are ochi pătraţi. Ochii pătraţi ai lui Idefix sunt însă acoperiţi de lână, motiv pentru care lumea îl crede profund. Din păcate Idefix are şi gură. Nu însă şi urechi. Nimeni nu ştie dacă a avut cândva, dacă a fost aşa acum sunt atrofiate demult. Pentru Idefix urechile sunt un atavism nedemn de luat în seamă.

Lui Idefix nu-i plac câinii pe care nu-i înţelege. Şi pentru că nu are urechi Idefix nu înţelege niciun câine în afara lui, câteodată nici pe el. De ultima parte Idefix nu e însă conştient. Drept urmare putem conchide că lui Idefix nu-i plac câinii in general. Şi totuşi Idefix e un câine. Cum se face că pe sine însuşi se place atunci?

L-am putea întreba, dar Idefix e modest, nu va recunoaşte niciodată aşa ceva. Idefix nu e un câine ignorant. Dar nici iluminat. El face parte din categoria celor care cred că ştiu. Ignorantul şi iluminatul nu ştiu. Ignorantul nu e conştient că nu ştie, dar nici că ştie, iluminatul ştie că nu ştie, iar Idefix e convins că ştie. Din păcate Idefix e doar butonul de volum, pentru el minimul şi maximul sunt valori temporare, amintiri ale răsăritului sau ale crepuscului.

Din fericire Idefix e baza societăţii, fără el lumea s-ar prăbuşi. Aşa că vă chem pe voi toţi să-i aducem omagii lui Idefix.

In Idefix solum confidimus!

Me, all over

Ce a dovedit WikiLeaks?

Că într-o lume super tehnologizată, interconectată şi instantanee cunoaşterea nu mai poate fi secretă, iniţiatică. Vremea Aleşilor a trecut. Ea va aparţine tuturor celor care vor şti ce să facă cu ea. A dovedit că informaţia e ca apa, va roade orice mal, orice faleză, orice dig până îşi va croi drum spre cei care pot s-o bea.

Aceste “scurgeri”, chiar dacă nu sunt cele mai zguduitoare, au zdruncinat cu siguranţă încrederea celor care s-au străduit atât de mult să le păstreze ascunse. Ele nu vor rămâne fără urmări. Sub spectrul deconspirării multe mâini tremură acum, multe inimi palpită şi multe gânduri de răzbunare se nasc. Politicieni sau mari corporatişti cer chiar suprimarea fondatorului, Julian Assange. Tribulaţiile de acest gen se nasc întotdeauna pe marginile incerte ale oricărui început. Cert e că după asta lucrurile nu vor mai fi la fel. Nu mai există secrete, magie nu mai există. Cei care vor vrea de acum încolo să escamoteze acţiuni, fapte, idei, intenţii vor trebui să pună bine în balanţă avantajele mistificării acestora cu dezavantajele aflării lor. Nu mai există secrete, magie nu mai există. O fi bine, o fi rău? Am văzut cum ignoranţa a dus la rasism, intoleranţă, misticism, orbire în masă, ură, război. Vom vedea acum dacă purtaţi de fluxul informaţional natura umană va reacţiona diferit. Dacă va reuşi să înoate în el sau se va îneca în repeziciunea torentelor.

La fel cum o intrare devine de cealaltă parte ieşire aşa şi o informaţie poate fi folosită atât în scopuri pozitive cât şi în scopuri nocive. A-l acuza pe cineva care o face publică, lucru care nu poate modifica deloc natura informaţiei, de lipsă de moralitate, iresponsabilitate sau trădare denotă doar frustrarea celor care o ascund. O informaţie care trebuie păstrată secretă e periculoasă prin însăşi faptul că există. Pusă în lumină îşi va păstra potenţialul toxic dar cu siguranţă el nu va creşte. Ba chiar de multe ori va dispărea, pentru că, devenind cunoscut, sistemul instabil în care o asfel de informaţie există se va retracta făcând-o să devină falsă. Unele lucruri pot exista doar în umbră, puse în lumină ele se sting.

Assange e un tip extrem de inteligent şi abil. N-a pornit această cruciadă cu intenţia de a deveni martir. Şi-a creat o poliţă de asigurare sub forma acelui fişier criptat care planează ameninţător pe hard discurile a zeci de mii de persoane aşteptând doar cele 256 de caractere care să-i limpezească conţinutul. În câţiva ani va deveni subiect de film. Controversat se va spune. Până atunci mulţi oameni obişnuiţi îl vor aprecia pentru ceea ce face, la fel precum şi mulţi oameni puternici îl vor antipatiza din maţe. Lucru care, cumva, mă face să zâmbesc.

Şi totuşi, deşi la scară colectivă secretele distrug, individual ele reprezintă tot ceea ce are omul mai veritabil. Ceea ce nu poţi să strigi în gura mare e ceea ce e în cea mai mare măsură al tău. Pentru a fi genuin un secret trebuie să fie întodeauna al tău, niciodată al nostru.

The world is moving