Băsescu e prea bun…

România e o ţară second hand pentru că numai o astfel de ţară se împrumută pentru pensii şi salarii. Cine a spus asta? Vreun jurnalist maliţios, rău intenţionat, care are ca unic scop distrugerea sistematică a încrederii cetăţenilor în propriul stat? Un muncitor care dă la lopată pe marginea drumului? Vreun ţăran(fără niciun sens depreciativ)?

Nu. A spus-o chiar preşedintele României, domnul Băsescu. Mă întreb până la orbita cărei planete din sistemul solar ar fi ajuns acelaşi domn Băsescu, dar nu preşedintele de acum, ci candidatul din campania trecută, atunci când ar fi sărit ca ars la auzul unor astfel de cuvinte? Cuvinte spuse inevitabil doar de oameni cu negru-n cerul gurii, venite doar de la cei care nu simt niciun pic româneşte, nişte brute cinice, lipsite de patriotism şi care n-au altă treaba decât să propovăduiască apocalipsa peste tot pe unde se duc. Care se încăpăţânează să nu observe nivelul extraordinar de progres la care accede România având ca unic mijlocitor pe unicul Preşedinte.

Domnul Băsescu are dreptate. El e prea bun pentru noi. E un zeu care doar printr-un capriciu al sorţii a fost exilat în această ţară second hand pentru a-şi ispăşi o pedeapsă neştiută dar cu siguranţă nemeritată.

Un conducător adevărat nu dezgroapă mizeria umană, după care nici nu trebuie să sape foarte mult, nu scoate în evidenţă trăsăturile murdare, josnice ale oamenilor pe care îi conduce pentru a-şi justifica propria neputinţă şi urâţenie interioară ci încearcă să caute, să scoată din ei acele calităţi care i-ar putea ridica deasupra condiţiei lor. Acele urme de demnitate umană care în ciuda tuturor realităţilor şi previziunilor i-ar putea determina să se autodepăşească.

Doar atât?

  • Calendar

    februarie 2026
    L M M J V S D
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    232425262728  
  • Creative Commons License
    This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.

    Conţinutul acestui blog nu poate fi folosit în scopuri comerciale. Preluarea textelor se face numai cu citarea sursei. La sfârşitul fiecărei preluări de text trebuie să existe un link către acest blog. Conţinutul preluat nu poate fi alterat sau transformat în vreun fel.

  • Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te celorlalți 333 de abonați.
Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe