Mă uitam la o emisiune care o avea invitată pe Monica Iacob Ridzi, ministrul tineretului şi sportului, pentru a discuta despre scandalul organizării spectacolului din ziua de 2 Mai, Ziua Tineretului, spectacol ce a beneficiat de un buget aiuritor de mare.
Atitudinea ei din acea emisiune mi s-a părut reprezentativă, adună ca într-un filon comportamentul tipic la politicianului român pus în faţa propriilor greşeli sau ilegalităţi.
Citez frazele laitmotiv care au apărut obsedant pe parcursul emisiunii având ca sursă de emisie gura doamnei ministru: “Nu este adevărat”, “Haideţi să nu mai dezinformăm publicul”, “Vă respect ca jurnalist dar dumneavoastră dezinformaţi”, “Aţi văzut undeva în documente aşa ceva?”, “Lăsaţi-mă să vorbesc” etc. Cuvinte atât de uzate că din ele n-a mai rămas decât carâmbul.
Sfidarea neruşinată a evidenţei, a logicii, a adevărului, negarea dusă până în pânzele ce nici măcar nu mai sunt albe ci înnegrite de atâtea minciuni repetate, obscuritatea ridicată la rang de virtute astea sunt armele de apărare ale unui politician încolţit.


