Ce s-a întâmplat la Timişoara?

E o întrebare retorică aşa că o să răspund tot eu.

1 Decembrie 2009 A.D.

Să o luăm cronologic.

1.    CAUZA

Geoană, Antonescu, Johannis şi Ciuhandu(cine?) fac un pact electoral. Când? Tocmai de ziua naţională. Unde? Tocmai la Timişoara? Altfel lucruri importante, un semnal de reconciliere naţională, reunificare a societăţii, linişte şi pace şamd. Calculele celor patru cavaleri ai apocalipsei comuniste, purtând infamele stindarde roşii(aici chiar nu-i înţeleg, până şi taurii sunt enervaţi de această culoare) au fost corecte. Pur şi simplu au crezut că lipind imaginea revoluţiei(hasta siempre comandante Che Guevara) şi a Timişoarei de acest pact, automat le vor creşte aripi imaculate de îngeraşi salvatori ce ne vor elibera de sub mâna de piatră a tiranului băsescian. Bonus: invocarea numelui Coposu într-un astfel de context mi s-a părut dezgustătoare. Nici în mormânt nu-şi găseşte odihna acest simbol al rezistenţei anticomuniste. Pe un val de ură împotriva politicienilor ca şi clasă umană, în contextul folosirii zilei naţionale drept pretext electoral şi  din cauza unui element coagulator de care vom vorbi mai încolo lucrurile nu au mers însă aşa cum şi-au închipuit aceşti obami autohtoni.

2.    EFECTUL

În primul rând numai linişte şi pace nu a fost. De ce? O parte din motive le-am expus mai sus. O altă parte o voi detalia aici. Ce am văzut la Timişoara şi apoi repercutat în alte oraşe mari ale ţării a fost un exerciţiu de manipulare. Un exerciţiu destul de reuşit. Dar vorbesc aici doar de nucleu, doar de primul grup de oameni care se ridică şi generează celebrele valuri de la un meci de fotbal spre exemplu. Restul a venit de la sine, din agitaţia moleculelor supraîncălzite. Da, de oameni vorbesc. Eu cred că ceea ce am văzut a fost prima încercare din România de manipulare cu reacţie rapidă a unor mase de oameni prin intermediul Internetului, începând de la siteuri de ştiri până la reţele de socializare şi chaturi. Informaţia, asta a încălzit moleculele, oamenii, cei mai mulţi cu motive cât se poate de oneste. Aici, acum.

–          Hai frate în piaţă să demonstrăm împotriva comunismului!

–          Hai! Să-nceapă revoluţia! Să fim eroi!

Manipularea urmăreşte întotdeauna obţinerea unei reacţii rapide din partea unui individ în lipsa gândirii acestuia. Este esenţial ca individul manipulat să nu aibă timp să gândească. Totul trebuie să se desfăşoare subit, fulgerător. În plus, dacă poate, cel care manipulează va specula racile vechi îngropate în subconştientul fiecăruia. Care a fost ura profundă speculată în manifestaţiile de azi? Comunismul. Dar stai puţin, care comunism? Jumătate din cei care au protestat nici măcar nu erau născuţi înainte de ’89, au auzit de comunism după ureche, pentru ei ceea ce au făcut a fost aşa, mai mult, ca un teribilism, ca o beţie zdravănă. Prejudecata nu e un atribut al gândirii. Prejudecata a fost cea care i-a scos pe cei mai mulţi dintre ei în stradă. Roşu=rău, portocaliu=bun. Ca la biţi, 0 sau 1. Geoană a avut un procent de 30% la sută dintre voturile primului tur. E realist să credem că toţi cei care l-au votat sunt comunişti sau proşti? Greu de crezut. Orice apropiere între ceea ce s-a întâmplat azi şi revoluţia din ’89 e absurdă. Toţi, repet, toţi cei ieşiţi atunci în stradă au făcut-o pentru a lupta împotriva unui regim evident opresiv, fiecare dintre ei şi-a riscat viaţa proprie şi a familiilor în cazul în care revoluţia ar fi eşuat. Ce au riscat cei de azi? Şi-au riscat ei viaţa? Nu! Maxim un spray lacrimogen  pulverizat în faţă, două trei îmbrânceli şi cam atât. Poate o noapte la secţie. Care a fost regimul opresiv împotriva căruia s-au ridicat? Unul anticipat şi la urma urmei incert? Cine  a zis că Geoană va câştiga alegerile? În plus cine crede că în următorii patru ani Geoană va instaura regimul comunist… Mă abţin. O oligarhie da, asta da. Dar într-o oligarhie trăim şi acum, noi şi toate celelalte state ale lumii. Cine îşi închipuie că puterea nu e deţinută de cei care au banii, e un naiv. Fiecare politician, înainte de deveni important, se sprijină pe un munte de bani, al unuia sau al altuia. La un moment scadenţa vine pentru toţi politicienii şi atunci vor trebui să dea înapoi într-o formă sau alta banii pe care s-au sprijinit.

Închei. M-am săturat, scârbit, vreau să se termine odată campania asta. Se poate discuta raţional aproape orice, numai politică nu. Oricum n-am înţeles niciodată inflamarea asta a spiritelor: “Da, că tu ţii cu Băsescu!!!” sau în oglinda “Da, că tu ţii cu Geoană!!!”. Schimbarea asta atât de trâmbiţată în momentul în care va ajunge la noi va fi imperceptibilă. Se vor modifica doar fluxul banilor la nivel înalt. Va fi ca-n Dune: “the spice must flow”. Dar nu pentru noi!

Vă amintiţi? Despre asta trebuia să fie vorba azi!

  • Calendar

    februarie 2026
    L M M J V S D
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    232425262728  
  • Creative Commons License
    This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.

    Conţinutul acestui blog nu poate fi folosit în scopuri comerciale. Preluarea textelor se face numai cu citarea sursei. La sfârşitul fiecărei preluări de text trebuie să existe un link către acest blog. Conţinutul preluat nu poate fi alterat sau transformat în vreun fel.

  • Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te celorlalți 333 de abonați.
Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe