Băse is back, back again…

USL a reuşit în două luni ceea ce nu au reuşit toţi propagandiştii şi consilierii de imagine prezidenţiali în ani de zile: să-l facă din nou popular pe Băsescu. Eroul democraţiei. Flacăra vie a Estului. Păzitorul statului de drept. E incredibil!

Să fie clar: îl urăsc pe Băsescu din maţe. Opt ani de zile i-am suportat mojicia şi aroganţa. Şi minciunile. Şi sfidările. Şi dispreţul. Dacă un om ca Băsescu a ajuns să fie garantul democraţiei atunci las-o dracului de democraţie cum ar zice Aristotel.

Cu toate astea Băsescu nu trebuie înlăturat cu orice preţ. Ceea ce a făcut USL-ul încercând modificarea abuzivă a legii referendumului e o mutare puerilă. Dovedeşte doar nerăbdare infantilă şi o lipsă de maturitate politică. Sunt ca nişte copii hăbăuci de somn care s-au trezit în miezul nopţii să-şi deschidă cadourile de Crăciun pentru că nu mai aveau răbdare până dimineaţa. Şi aşa se şi comportă. Crin face declaraţii de la pupitrul Cotroceniului – ia uite cum mă joc de-a preşedintele – cum că preferinţa lui ar fi înspre ordonanţa de urgenţă emisă de guvern în legătură cu referendumul. Probabil că grădinarul Cotroceniului a uitat să-l ude şi nu i s-a irigat suficient creierul devreme ce face declaraţii a la Traian Băsescu Jucător. Ponta, cu zâmbetul lui de copil subdezvoltat, devenit între timp misionar al democraţiei, varianta Dâmboviţa, e chemat în audienţă de diverşi binefăcători europeni de la Merkel, Barroso şi Rompuy până la Schulz ca să ia lumină din vasta lor înţelepciune europeană. Înţelepciune pe care toţi aceşti bravi filantropi nu se grăbeau deloc să ne-o împărtăşească atunci când oamenii aduşi în pragul disperării de politicile de austeritate declanşau proteste pe întreg teritoriul ţării îngheţând cu mâinile agăţate de pancarte şi cu dinţii încleştaţi într-una dintre cele mai reci ierni ale ultimilor ani. Probabil că auguştilor politicieni de la Bruxelles nu le-ar strica să facă o plimbare prin ţările lor de baştină, la pas, nu blindaţi în limuzine, să afle cam ce părere au compatrioţii lor despre ei, înainte să se mai pronunţe atât de degajat şi superficial în legătură cu problemele altora.

Dezechilibrele care se manifestă în politică sunt prezente însă şi în discursul societăţii. Adevărata natură a dialogului nu e schimbul de sunete ci de idei. Maimuţele nu dialoghează, ele pot cel mult să comunice. La noi nu mai există dialog. Dar deloc. Presa, televiziunile, blogurile. E o lume în alb şi negru şi ele nu se amestecă. Nu mai există obiectivitate, independenţi. Toate emisiunile, talk-show-urile au ca participanţi indivizi susţinând aceeaşi parte, fie băsesciană, că PDL-istă nu pot să zic, fie USL-istă. Încrâncenarea e atât de mare încât fiecare interlocutor e în mod automat înregimentat, şi prin asta absolut orb, surd şi mut în ce priveşte vinile părţii adverse. Punctele de vedere unice şi intoleranţa, fie ea de orice fel, politică, religioasă sau socială nu au dus niciodată la nimic bun. Dacă ceva nu se schimbă înspre acolo ne îndreptăm.

Pe 29 iulie eu ştiu exact ce o să fac la referendum. Fără dubii, fără remuşcări. Nu-mi pasă ce urmează. Alegerile periodice au apărut tocmai din necesitatea de a nu permite răului să se perpetueze. Nu putem trăi dârdâind de frica răului mai mare. Dacă acesta va veni îl vom schimba şi pe acela. Pentru moment tot ce contează e prezentul şi prezentul oferă întotdeauna posibilităţi.

Give it to him

Matrix Romania

Cândva, Elena Udrea declara într-una din plenarele partidului, referindu‑se la membrii PDL-ului, că: “Noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu”. În mod absolut ironic Traian Băsescu şi-a găsit urmaşul nu între rândurile propriilor iepuraşi grăsuni ci chiar între haitele hienelor hămesite de la USL.

Junrnal de bord: marţi 17 aprilie 2007 starring Traian Băsescu, preşedintele României:

“Dacă Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim 5 minute de la vot voi demisiona din funcţie şi voi chema în faţa electoratului şi pe cei care au generat un abuz constituţional prin suspendarea preşedintelui.”

Urmarea: nicio demisie şi referendum popular.

Junrnal de bord: joi 28 iunie 2012 starring Victor Ponta, primul ministru al României:

“El Pais: Şi dacă comisia de care aţi spus dumneavoastră acum decide că a fost plagiat?

Victor Ponta: Atunci, în mod sigur mă retrag.”

Urmarea: nicio demisie şi dizolvarea Consiliului General al Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.

Pentru mine e suficient să înţeleg din ce aluat sunt făcuţi cei doi. Au fost frământaţi în acelaşi malaxor care le-a frânt şi coloana vertebrală. Orice ar face de acum încolo Victor Ponta nu mă mai poate surprinde. Traian Băsescu n-o mai face demult.

 

Ce s-a întâmplat la Timişoara?

E o întrebare retorică aşa că o să răspund tot eu.

1 Decembrie 2009 A.D.

Să o luăm cronologic.

1.    CAUZA

Geoană, Antonescu, Johannis şi Ciuhandu(cine?) fac un pact electoral. Când? Tocmai de ziua naţională. Unde? Tocmai la Timişoara? Altfel lucruri importante, un semnal de reconciliere naţională, reunificare a societăţii, linişte şi pace şamd. Calculele celor patru cavaleri ai apocalipsei comuniste, purtând infamele stindarde roşii(aici chiar nu-i înţeleg, până şi taurii sunt enervaţi de această culoare) au fost corecte. Pur şi simplu au crezut că lipind imaginea revoluţiei(hasta siempre comandante Che Guevara) şi a Timişoarei de acest pact, automat le vor creşte aripi imaculate de îngeraşi salvatori ce ne vor elibera de sub mâna de piatră a tiranului băsescian. Bonus: invocarea numelui Coposu într-un astfel de context mi s-a părut dezgustătoare. Nici în mormânt nu-şi găseşte odihna acest simbol al rezistenţei anticomuniste. Pe un val de ură împotriva politicienilor ca şi clasă umană, în contextul folosirii zilei naţionale drept pretext electoral şi  din cauza unui element coagulator de care vom vorbi mai încolo lucrurile nu au mers însă aşa cum şi-au închipuit aceşti obami autohtoni.

2.    EFECTUL

În primul rând numai linişte şi pace nu a fost. De ce? O parte din motive le-am expus mai sus. O altă parte o voi detalia aici. Ce am văzut la Timişoara şi apoi repercutat în alte oraşe mari ale ţării a fost un exerciţiu de manipulare. Un exerciţiu destul de reuşit. Dar vorbesc aici doar de nucleu, doar de primul grup de oameni care se ridică şi generează celebrele valuri de la un meci de fotbal spre exemplu. Restul a venit de la sine, din agitaţia moleculelor supraîncălzite. Da, de oameni vorbesc. Eu cred că ceea ce am văzut a fost prima încercare din România de manipulare cu reacţie rapidă a unor mase de oameni prin intermediul Internetului, începând de la siteuri de ştiri până la reţele de socializare şi chaturi. Informaţia, asta a încălzit moleculele, oamenii, cei mai mulţi cu motive cât se poate de oneste. Aici, acum.

–          Hai frate în piaţă să demonstrăm împotriva comunismului!

–          Hai! Să-nceapă revoluţia! Să fim eroi!

Manipularea urmăreşte întotdeauna obţinerea unei reacţii rapide din partea unui individ în lipsa gândirii acestuia. Este esenţial ca individul manipulat să nu aibă timp să gândească. Totul trebuie să se desfăşoare subit, fulgerător. În plus, dacă poate, cel care manipulează va specula racile vechi îngropate în subconştientul fiecăruia. Care a fost ura profundă speculată în manifestaţiile de azi? Comunismul. Dar stai puţin, care comunism? Jumătate din cei care au protestat nici măcar nu erau născuţi înainte de ’89, au auzit de comunism după ureche, pentru ei ceea ce au făcut a fost aşa, mai mult, ca un teribilism, ca o beţie zdravănă. Prejudecata nu e un atribut al gândirii. Prejudecata a fost cea care i-a scos pe cei mai mulţi dintre ei în stradă. Roşu=rău, portocaliu=bun. Ca la biţi, 0 sau 1. Geoană a avut un procent de 30% la sută dintre voturile primului tur. E realist să credem că toţi cei care l-au votat sunt comunişti sau proşti? Greu de crezut. Orice apropiere între ceea ce s-a întâmplat azi şi revoluţia din ’89 e absurdă. Toţi, repet, toţi cei ieşiţi atunci în stradă au făcut-o pentru a lupta împotriva unui regim evident opresiv, fiecare dintre ei şi-a riscat viaţa proprie şi a familiilor în cazul în care revoluţia ar fi eşuat. Ce au riscat cei de azi? Şi-au riscat ei viaţa? Nu! Maxim un spray lacrimogen  pulverizat în faţă, două trei îmbrânceli şi cam atât. Poate o noapte la secţie. Care a fost regimul opresiv împotriva căruia s-au ridicat? Unul anticipat şi la urma urmei incert? Cine  a zis că Geoană va câştiga alegerile? În plus cine crede că în următorii patru ani Geoană va instaura regimul comunist… Mă abţin. O oligarhie da, asta da. Dar într-o oligarhie trăim şi acum, noi şi toate celelalte state ale lumii. Cine îşi închipuie că puterea nu e deţinută de cei care au banii, e un naiv. Fiecare politician, înainte de deveni important, se sprijină pe un munte de bani, al unuia sau al altuia. La un moment scadenţa vine pentru toţi politicienii şi atunci vor trebui să dea înapoi într-o formă sau alta banii pe care s-au sprijinit.

Închei. M-am săturat, scârbit, vreau să se termine odată campania asta. Se poate discuta raţional aproape orice, numai politică nu. Oricum n-am înţeles niciodată inflamarea asta a spiritelor: “Da, că tu ţii cu Băsescu!!!” sau în oglinda “Da, că tu ţii cu Geoană!!!”. Schimbarea asta atât de trâmbiţată în momentul în care va ajunge la noi va fi imperceptibilă. Se vor modifica doar fluxul banilor la nivel înalt. Va fi ca-n Dune: “the spice must flow”. Dar nu pentru noi!

Vă amintiţi? Despre asta trebuia să fie vorba azi!